Recunosc cinstit că ascultam Bon Jovi pe rupte în adolescenţă. (Erau acolo, lângă Beatles, Led Zeppelin şi Queen, lângă Clapton, Scorpions şi Rod Stewart, undeva la sud de Elvis şi Abba şi la nord de Dalida şi Adamo…) Azi nu mai îmi plac, dar pe 10 iulie voi fi în Piaţa Constituţiei, să-i văd în carne şi oase (chiar şi fară Richie).
Şi nu cred că sunt prea patetic dacă-mi doresc să cânte şi melodia de mai jos, preferata mea de pe singurul soundtrack cumpărat fără să văd vreodată filmul. (aici e versiunea de album, mult mai “puternică”.) De fapt, dacă stau mai bine să mă gândesc, am ajuns în punctul în care nu-mi mai pasă dacă sunt sau nu patetic…
P.S. Da, ştiu că e de pe un album solo Jon Bon Jovi. Nu încercaţi să-mi insultaţi cunoştinţele în materie…
